UE continuă să susțină acordul cu Iranul în vreme ce SUA își prezintă planul B

  • Petr Boháček
  • 23.5.2018 14:42

Înaltul Reprezentant pentru politică externă a UE, Federica Mogherini, a extins sprijinul acordat de UE Acordului Nuclear cu Iranul (JCPOA) la 21 mai, după ce noul Secretar de Stat american Mike Pompeo a prezentat 12 condiții în urma îndeplinirii  cărora Statele Unite ar fi dispuse să renunțe la toate sancțiunile, ar permite accesul Iranului la tehnologie de vîrf, și ar restabili relațiile diplomatice și comerțul.

Prin cele 12 condiții care nu au nici o șansă de a fi acceptate, SUA a cerut Iranului să oprească orice îmbogățire a plutoniului (garantată semnatarilor Tratatului de neproliferare a armelor nucleare), acces la instalațiile militare, oprirea programului de dezvoltare a rachetelor balistice și stoparea sprijinului pentru grupurile militare din Orientul Mijlociu, sau un grad de acces mai înalt al inspectorilor AIEA. Liderii europeni au dat undă verde Comisiei Europene în vederea aplicării măsurilor necesare protejării întreprinderilor din UE care au relații cu Iranul împotriva sancțiunilor extrateritoriale ale SUA, dar și sondării opțiunilor de investiții pentru Teheran prin intermediul instrumentelor zonei euro și ale Băncii Europene de Investiții. Întrucât Planul B este considerat a fi  inacceptabil, nu este clar care vor fi pașii următori ai administrației SUA. În lipsa aliațior săi și fără sprijin din partea comunității internaționale, este improbabil ca Washingtonul să creeze singure o presiune semnificativă, prin sancțiuni, pentru a forța Iranul la mai multe concesii. Cu toate acestea, atât Pompeo, cât și John Bolton - consilierul lui Trump pe probleme de securitate națională, sunt susținători vechi ai unei schimbări de regim la Teheran. Între timp, Europa și SUA se află în opoziție în ceea ce privește politica externă.

Versiunea în limba engleză a acestui articol este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Petr Boháček

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace