Tensiunile UE-NATO sugerează disensiuni transatlantice

  • Petr Boháček
  • 28.2.2018 12:05

Confruntându-se cu incertitudini în relația sa transatlantică, Europa s-a grăbit să-și aprofundeze integrarea în domeniul apărării. Dar, în ciuda normalizării relațiilor și a asigurării NATO în legătură cu beneficiile și caracterul complementar al cooperării UE în domeniul apărării, divergențele strategice vor continua.

Deși au salutat inițial inițiativele de integrarea europeană în sfera apărării, oficialii americani, urmați apoi de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, și-au exprimat îngrijorarea față de aceasta la Summit-ul NATO din 14-15 februarie. Politicienii europeni continuă să asigure Washingtonul de faptul că UE și NATO fac lucruri diferite sau complementare - NATO - apărarea colectivă și războaiele mari,iar PESCO - gestionarea crizelor și capacitățile mai mici - și că SUA și Alianța Nord-Atlantică rămân pilonul principal al securității Europei.

Realitatea

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat săptămâna trecută faptul că Europa nu se poate apăra fără NATO și că, după Brexit, 80% din cheltuielile pentru apărare ale Alianței vor proveni din țări din afara UE. Pentru politica de securitate a Germaniei, NATO este Alfa și Omega. Aderarea Poloniei la PESCO nu face decât să confirme că inițiativa nu rivalizează cu NATO, iar premierul estonian, Jüri Luik, a afirmat că țara sa nu s-ar alătura niciodată PESCO dacă aceasta ar aduce prejudicii Alianței. Secretarul american al apărării, James Mattis, a declarat că apărarea colectivă este doar misiunea NATO.

Mobilitatea militară, securitatea cibernetică sau războiul hibrid sunt zonele civil-militare în care UE poate ajuta cu adevărat NATO. Barierele birocratice sau simpla lipsă a informațiilor despre rețelele de infrastructură ale UE la est de Berlin limitează capacitatea NATO de a-și apăra Flancul de Est. Misiunea multilaterală de a cartografia  infrastructura, de a finanța proiecte cu dublă utilizare, de a stabili standardele NATO și de a crea un cadru normativ și legislativ pentru mobilitatea militară transfrontalieră pe timp de pace sunt exact cazurile în care cele două structuri se vor completa reciproc. În acest scop, NATO înființează deja un nou cartier general în Germania, iar proiectul PESCO condus de olandezi, care îi include toți semnatarii săi, va contribui cu siguranță la realizarea acestor deziderate.

 

Caracterul interguvernamental al acestor inițiative, inclusiv al PESCO, va servi ca o garanție clară împotriva utilizării apărării comune UE contra Alianței Nord-Atlantice

 

Unele dintre instrumentele esențiale pentru integrarea în domeniul apărării este Planul de Coordonare a Evaluării Anuale a Apărării (CARD) și Planului de Dezvoltare a Capabilităților (CDP), care sunt considerate instrumente de promovare a unei culturi comune de securitate prin sincronizarea și coordonarea planificării apărării. Dar chiar și această parte nu poate provoca reacții negative ale susținătorilor NATO deoarece va lua în considerare și va include Procesul NATO de Planificare a Apărării din statele membre. În cadrul CDP, capacitățile vor fi elaborate pentru prima dată de comitetul militar al șefilor apărării statelor membre UE, înainte ca Agenția Europeană de Apărare să creeze un plan de dezvoltare pentru îndeplinirea lor. Natura interguvernamentală a acestor inițiative, inclusiv PESCO, va servi ca o garanție clară împotriva utilizării apărării UE contra Alianței Nord-Atlantice.

 

Statele Unite își pot permite Realpolitik-ul din secolul al XX-lea. Pentru Europa, aceasta ar fi sinucidere

 

Ambiția

Totuși, este greu să ignorăm mediul în care integrarea europeană a apărării a luat avânt. În ciuda tuturor reasigurărilor, este dificil să nu remarcăm ambițiile înalte ale integrării europene în domeniul apărării. Ministrul adjunct al Apărării din Bulgaria, Atanas Zapryanov, a afirmat cu îndrăzneală că PESCO va spori capacitățile militare ale UE fără de care Uniunea nu poate avea o strategie globală, deoarece politica externă nu poate exista fără capacități militare. Președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene, Michail Kostarakos, a reiterat faptul că Europa nu se poate baza doar pe NATO. Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, spune că Europa trebuie să poată acționa fără SUA în Africa de Nord, doar pentru a respinge dezbaterea despre rivalitatea UE și NATO câteva minute mai târziu. UE simte că este timpul să se mobilizeze și să-și creeze propriile capacități militare pentru a-și sprijini capacitățile diplomatice, așa cum au susținut miniștrii apărării din Franța și Germania la Conferința de Securitate de la München sau recent la Roma, Înalții Reprezentanți ai UE.

 

Păstrarea caracterului transatlantic, dar în același timp și mai european, ar putea fi dificilă

 

PESCO, CARD, Fondul European de Apărare (EDF), toate acestea s-au eu fost realizate cu o viteză extraordinară, cel puțin după standardele UE. Contextul politic este clar. Europa s-a confruntat cu îndoieli serioase cu privire la angajamentul SUA față de NATO, relațiile transatlantice, precum față de diplomația și multilateralismul american în general, mai ales după ce Washingtonul a decis mutarea ambasadei sale la Ierusalim, criticând acordul nuclear din Iran sau retrăgându-se din acordul de la Paris privind schimbările climatice. SUA își revigorează întregul arsenal nuclear și a redus pragul de utilizare al armelor tactice în noua sa Strategie Nucleară. Rivalitatea geopolitică cu China și Rusia este identificată ca fiind principala amenințare în strategia națională de securitate care menționează importanța alianțelor, dar nu reușește să sublinieze modul în care acestea trebuie menținute și consolidate. Pentru a da un indiciu, aceasta nu se poate face prin a pune la fiecare etapă America în primul rând . Washingtonul își abandonează latura soft a puterii sale, care se bazează pe faptul că interesele sale naționale sunt aliniate cu interesele naționale ale mai multor țări din Europa și Asia. Singura superputere din lume își poate permite să adopte o abordare de tipul realpolitik a secolului al XX-lea. Dar pentru Europa și UE, orice abordare care nu include multilateralism, soft-power, dezvoltare, cooperare, diplomație nu ar fi altceva decât o sinucidere. Ministrul german al Apărării, Ursula Von der Leyen, l-a atacat indirect pe Trump, spunând că cooperarea pentru dezvoltare nu este "ceva ok", ci o strictă "necesitate", observând cu îngrijorare "că unii parteneri continuă să își reducă resursele pentru diplomație, sau cooperarea pentru dezvoltare, sau cele alocate Națiunilor Unite.“ Dorința UE de a rămâne transatlantică, dar în același timp și mai europeană ar putea întîmpina dificultăți. Din fericire, liderii europeni încep să înțeleagă că nu există o politică externă fără una militară. Cu toate acestea, nici o armată nu poate exista fără tehnologie.

 

Înțelegerile privind creșterea cheltuielilor europene de apărare și interoperabilitatea NATO au fost semnate pentru a asigura încheierea de contracte de arme cu Europa. Fără ele, administrația „America First” ar putea privi relația transatlantică cu alți ochi.

 

Interesele industriei americane de armament

O mare problemă a Europei în calea sa de a obține relevanță globală este slăbiciunea tehnologică care se reflectă direct asupra capabilităților de apărare, industriei de apărare și, prin tehnologiile cu dublă utilizare, asupra întregii sale economiii. Fără investiții masive în domeniul tehnologiilor de apărare, Europa nu își va asigura putea asigura competitivitatea pe mai multe fronturi. Cu toate acestea, fereastra de cercetare a EDF, care acordă până la 90 de milioane de euro pentru cercetarea europeană în domeniul apărării, urmată de 5 miliarde de euro anual pentru un proiect de apărare comună, începând cu 2020, stârnește îngrijorarea giganților americani din apărare. Pentru Pentagon, creșterea cheltuielilor europene în domeniul apărării și interoperabilitatea NATO au fost înțelese ca asigurînd tratate de export a armamentului în Europa și drept un beneficiu important al relațiilor transatlantice. O dată cu trecerea spre o politica externă unilaterală, eliminarea acestui beneficiu ar putea avea consecințe destul de grave pentru administrația americană. În plus, preocupate de angajamentul SUA față de Europa, multe țări achiziționează arme americane pentru a-și consolida relațiile bilaterale și pentru a obține garanții de securitate din partea Americii - ceea ce afectează integrarea europeană în domeniul apărării. În septembrie 2017, un studiu realizat de ARES, un think-tank european, a arătat că dezvoltarea bazei industriale europene de apărare este împiedicată de acordurile bilaterale încheiate cu SUA. Echilibrarea industriilor de apărare ale SUA și UE printr-un nou set de reguli este esențială pentru a evita deteriorarea relațiilor transatlantice.

O dată cu avîntul tehnologic al Chinei și cu rivalitatea evidentă a marilor puteri, SUA are nevoie de vechiul continent. Succesul tehnologic al Europei ar fi în detrimentul strategiei Third Offset a Statelor Unite care vizează menținerea superiorității tehnologice  și care trebuie să-i includă în mod logic și aliații săi NATO. Washingtonul are dreptate să fie preocupat de integrarea europeană în domeniul apărării, chiar dacă aceasta este complet avantajoasă reciproc la moment. Cauzele acestor preocupări pot fi găsite în industria de apărare protecționistă din SUA sau în unilateralismul proclamat al politicii externe americane.

Versiunea în limba engleză a acestei analize este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Petr Boháček

Postări asemănătoare

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace