Tandemul Tusk-Kurz ar putea afecta dezbaterea UE cu privire la cotele de imigrație

  • Giada Negri
  • 21.2.2018 15:10

La 13 februarie, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că împărtășește opiniile cancelarului austriac conservator, Sebastian Kurz, în ceea ce privește migrația. În timpul președinției sale din acest an a consiliului, Austria va acorda probabil prioritate principiului protecției frontierelor UE își va respinge schema de relocare a refugiaților pe baza cotelor de urgență, contînd în acest sens atît pe sprijinul lui Tusk, cît și pe cel al V4.

Tusk și-a exprimat deja opoziția față de ideea unui sistem de cote obligatorii pe care el l-a desemnat drept "ineficient și creînd discordie", atitudine pentru care a fost criticat de Comisia Europeană. Găsirea unui acord privind reforma sistemului Dublin IV este una dintre prioritățile actualei președinții bulgare a UE și, deși Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) ar putea lua în acest sens o decizie pe baza votului mahirotății membrilor săi, CE dorește să ajungă la un consens între membrii UE, pentru a se evita o criză politică, cum ar fi cea care a urmat votului JAI din 2015. Cu toate acestea, atingerea unui compromis este încă foarte departe, deoarece punctul de vedere al V4, susținut de Austria și posibil și de România (care a votat în 2015 împotriva cotelor de imigranți), cîștigă din ce în ce mai mulți adepți. În cazul în care reforma sistemului de azil va fi amânată până în iulie, președinția UE a Austriei, susținută de Tusk, va consolida și mai mult poziția grupului de la Visegrad.

Versiunea în limba engleză a acestui articol este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Giada Negri

Postări asemănătoare

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace