Serbia pe calea europeană: o călătorie problematică printr-un teritoriu neexplorat

  • Marko Stojić (EUROPEUM)
  • 28.3.2018 15:17

Comisia a publicat recent Strategia de Extindere pentru candidații din Balcanii de Vest, care pentru prima dată, prezintă un plan orientativ de aderare a celor doi lideri pionieri - Serbia și Muntenegru. Strategia specifică faptul că, "afișînd o voință politică puternică, realizarea unor reforme reale și sustenabile, și soluții definitive la disputele cu vecinii", cele două țări ar putea să fie pregătite pentru perspectiva aderării în 2025. În același timp, ambele țări încă se confruntă cu provocări considerabile în  calea ibiectivului deaderare la UE. Cât de realist este anul 2025 ca termen pentru aderarea Serbiei la UE și care sunt obstacolele majore care rămân în calea atingerii acestui obiectiv ambițios?

După o serie de crize, UE pare a fi în sfârșit pregătită să preia un rol mai activ în Balcanii de Vest. Criza migrației din 2015 a fost un apel de trezire care a determinat UE și statele membre să recunoască importanța acestei regiuni pentru propria lor securitate și stabilitate politică. Uniunea pare, de asemenea, mai hotărâtă să contracareze influența crescândă a altor actori în regiune - mai ales pe cea a Rusiei - recunoscând că extinderea spre Balcanii de Vest este o "investiție geostrategică pentru o Europă stabilă, puternică și unită, bazată pe valori comune". Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că strategia afirmă că "țările din Balcanii de Vest au acum o fereastră de oportunitate istorică pentru a-și lega ferm și fără echivoc viitorul de UE".

 

Există trei provocări majore care îngreunează eforturile de aderare a Serbiei la UE: lipsa de dedicare a elitei de guvernământ pentru îndeplinirea criteriilor politice, problema statutului provinciei Kosovo și legăturile strânse ale Serbiei cu Rusia.

 

Dacă 2025 este o dată realistă pentru aderarea Serbiei la UE sau nu, depinde în mod fundamental de doi factori. Primul este hotărârea UE de a lua o decizie politică strategică de a primi noi membri în următorul deceniu și de a veni cu modalități creative de sprijinire a eforturilor candidaților, concentrându-se asupra dezvoltării lor interne democratice și instituționale. Strategia de extindere reprezintă un pas în direcția cea bună. Aceasta recunoaște că UE trebuie să fie un actor angajat și devotat, oferind o perspectivă credibilă a integrării, menținînd în același timp o pîrghie de influență asupra elitelor locale. Aceasta este singura modalitate prin care Uniunea poate inversa tendința dinc e în ce mai puternică a Serbiei (și a altor țări balcanice) de a fi capturate de elite politice oligarhice iresponsabile, și de a asigura, finalmente, pe această cale stabilitatea regională .

Cu toate acestea, puterea transformatoare a UE nu este nelimitată, iar reformele induse de UE nu sunt ireversibile, fapt vizibil în unele state membre ale UE din Europa Centrală și de Est, care au cunoscut în ultimii ani un regres democratic. Schimbările vor aduce transformări fundamentale doar dacă sunt îmbrățișate cu adevărat de actorii interni. Al doilea factor care afectează perspectiva sârbă de aderare la UE este, prin urmare, capacitatea elitei de la guvernare de a se angaja să îndeplinească criteriile de aderare, avînd în vedere că acestea vor avea consecințe asupra intereselor lor politice și economice și dacă vor fi capabile să împace pretențiile lor în Kosovo cu aspirațiile de aderare la UE. Cu toate acestea, UE nu ar trebui să ridice pragul prea sus. Uniunea trebuie să fie realistă în privința capacității finite a acestor societăți de a se reinventa și a generației actuale de lideri politici sârbi (și lideri politici din Balcanii de Vest în general) de a inspira și de a conduce această transformare. Mai presus de toate, nu ar trebui să existe nicio ambiguitate cu privire la locul Serbiei și a direcției în care se îndreaptă. Dacă elita are voința politică de a face o astfel de "alegere de generație" și de a folosi "această fereastră de oportunitate istorică" legînd viitorul Serbiei de cel UE, rămâne a fi în continuare o incertitudine.

Citiți capitolele individuale ale analizei privind eforturile sârbe ale UE, statutul provinciei Kosovo și legăturile strânse ale Serbiei cu Rusia. Analiza a fost publicată de EUROPEUM's Eastern Monitor.

Marko Stojić este lector în cadrul Departamentului Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea Metropolitană din Praga, Republica Cehă. Este doctor în Studii Europene Contemporane de la Universitatea din Sussex. Interesele sale de cercetare se concentrează pe studiul integrării europene, al partidelor politice din Balcanii de Vest și al euroscepticismului pe partid. A publicat în Europe-Asia Studies, Czech Journal of Political Science and Perspectives on European Politics and Society.

Versiunea în limba engleză a acestui articol este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Marko Stojić (EUROPEUM)

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace