Consiliul Europei critică reformele juridice ale României

  • Cristina Nastasa
  • 27.4.2018 11:21

PE 11 aprilie, Grupul de State Împotriva Corupției al Consiliului Europei (GRECO) a publicat un raport privind evaluarea reformelor judiciare ale României, ca reacție la tentativa partidului social-democrat de guvernământ de a modifica Codul penal și de procedură penală. De fapt, România nu a îndeplinit decât două dintre cele 13 cerințe ale monitorului european anti-corupție.

Consiliul Europei (CoE) a solicitat elaborarea raportului în luna decembrie a anului trecut. Potrivit GRECO, reforma judiciară poate afecta independența procurorilor și a judecătorilor, lupta împotriva corupției, dar și cooperarea României în domeniul criminalității organizate și a cazurilor de corupție transfrontalieră, deoarece aceasta ar putea contrazice Convenția Penală privind corupția. Observatorul european anti-corupție susține că dezbaterea publică privind aceste reforme este discutabilă, întrucât nu este transparentă, lăsând organizații relevante în afara procesului, iar schimbările pot permite numiri și concedieri arbitrare. Prin urmare, sunt necesare măsuri suplimentare de salvgardare a justoiției. Deși modificările propuse de Parlament nu conțin unele dintre cele mai controversate prevederi înaintate vara trecută, amendamentele continuă să constituie încălcări grave ale standardelor anticorupție și sunt percepute de alte țări ca o amenințare la adresa eficacității asistenței juridice reciproce. Pentru a evita un regres în lupta împotriva corupției, România ar trebui să consulte Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și să nu mai facă alte amendamente în materie penală care ar putea amenința independența judiciară.

Versiunea în limba engleză a acestui articol este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Cristina Nastasa

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace