Politica UE față de Rusia trebuie bazată pe o abordare incluzivă și nu pe compartimentare

  • Petr Boháček
  • 5.12.2017 13:13

Tendința compartimentării relațiilor UE cu Rusia pare să câștige teren, însă cea mai bună modalitate de a înfrunta politica Moscovei constă în încurajarea progreselor țărilor Parteneriatului Estic și în rezolvarea dificultăților ce rezultă din diviziunile Est-Vest din cadrul UE.

Unanimitatea UE privind sancțiunile față de Rusia reprezintă unul dintre succesele politicii externe colective a celor 28 de state membre. Respectiva unanimitate nu însemnă însă nici pe departe că toate aceste țări au o poziție comună în relațiile lor cu Rusia. Progresele înregistrate în îndeplinirea Acordurilor de la Minsk vor scoate la iveală încet-încet altfel de politici ale Rusiei, în ciuda comportamentului încăpățînat-agresiv al Moscovei, ca de ex. în Crimeea, Siria, sau relativ la incursiunile aeriene, campaniile sale de dezinformare și încălcarea unui tratat de control al armelor. Revenirea UE la o politică externă pragmatică, articulată în noua sa Strategie Globală,  impune o sporirire a nivelului de compartimentare a relațiilor sale cu Rusia. Selectara unor arii în vedera cooperării și menținerea relațiilor conflictuale în altele, poate constitui o abordare doar temporar benefică.

 

În lipsa consecințelor, Putin nu prea are motive să-și schimbe abordările și comportamentul

În politica externă a UE, care trebuie adoptată în unanimitate, nu este ușor să se ajungă la un consens între statele membre. Cu toate acestea, în lipsa consecințelor, Putin nu prea are motive să-și schimbe abordările și comportamentul. Disensiunile geopolitice și cele de valori, ambele situate în centrul conflictului dintre Rusia și Occident, nu ar fi dispărea în acest mod. Pentru ca UE să poată înfrunta Moscova cu încredere, relația sa cu Europa de Est trebuie transformată într-o poveste de succes.

Motive pentru cooperare

Din punct de vedere economic, sancțiunile au afectat în mod deosebit lichiditatea băncilor rusești, deschizând astfel calea creditelor chinezești. Însă nu trebuiesc trase concluzii pripite, căci China este un partener economic mult mai dificil și care nu poate înlocui în întregime Europa. Cooperarea cu China, deși benefică, are un alt preț.

Având în vedere îngrijorarea din ce în ce mai mare a liderilor europeni cu privire la situația securității de pe continent, necesitatea cooperării cu Rusia în lupta împotriva terorismului este din ce în ce mai accentuată. Respectiva tendință merită a fi deconstruită. Schimbul de informații secrete este deja o chestiune sensibilă și problematică în cadrul UE; schimbul de informații cu aceleași agenții de spionaj care au pus la cale anexarea Crimeei, operațiuni în Ucraina sau campanii de dezinformare în Europa este cu atît mai greu de imaginat. Dincolo de acest aspect, valoarea adusă securității europene de cooperarea cu Rusia în aceste domenii este îndoielnică deoarece amenințările teroriste ale Rusiei provin mai ales din Asia Centrală și fostele regiuni musulmane stăpînite în trecut de Moscova. Cooperarea în Siria împotriva terorismului este și mai greu de imaginat, după ce Moscova, sub pretextul luptei antiteroriste, a salvat regimul lui Asad de la marginea prăpastiei. Motive pentru angajarea UE într-o cooperare reală cu Rusia sînt, la moment, greu de identificat.

Cea mai slabă verigă internă a Europei este dependența sa energetică. Uniunea încearcă de mult timp să rezolve această problemă, plasînd în centrul dstrategiilor sale energetice preocupările pentru această vulnerabilitate și necesitatea diversificării surselor sale. Fondurile UE au alimentat realizarea proiectelor noilor terminale de GNL în Cipru, Croația, Lituania, Letonia și Polonia, în scopul reducerii dependenței de Rusia în aceste regiuni. Președintele american a oferit și el gazul american ca alternativă celui rusesc. Opțiunile de diversificare a ofertei includ, de asemenea, Norvegia, Katarul, dar și regiunea Caspică, prin intermediul Coridorului de Sud. Însă lipsa unei infrastructuri complete pentru GNL, prețurile scăzute oferite de Rusia și volumul uriaș necesitat (247 din cele 606 de miliarde de metri cubi de gaz consumați în 2016) constituie criterii foarte puțin probabil de a fi eliminate prea curînd. Alternativele  pur și simplu nu sunt atrăgătoare din punct de vedere economic, iar țări precum Slovacia, Ungaria, Bulgaria și Grecia rămân în mare măsură dependente energetic de Rusia. Profitabilitatea și beneficiile aduse de Nord Stream 2, finanțat de Gazprom, confirmă acest lucru, forțând Germania să ignore critica puternică din partea altor state membre și, contrar obiectivelor energetice ale UE, să susțină acest proiect. Rusia care este și ea dependentă de tehnologia occidentală pentru exportul său de gaze, nu a redus niciodată volumul transporturilor de gaz via Ucraina, iar diversificarea surselor Europei reprezintă o amenințare semnificativă pentru stabilitatea economică a Rusiei.

Cooperarea UE cu Moscova are cu siguranță și unele beneficii, însă acestea știrbesc din consecințele pe care regimul de la Moscova trebuie să le suporte pentru acțiunile sale. Compartimentarea relațiilor ar putea fi justificată de revenirea UE la pragmatism și realpolitik în cadrul Strategiei sale Globale. Dar sursa primară a rivalității ruso-europene - politica de vecinătate a UE - va continua probabil să provoace noi tensiuni și conflicte.

Geopolitică, geopolitică și iarăși geopolitică
Extinderea UE în Est a avut loc într-o perioadă în de slăbiciune a Rusiei din punct de vedere geopolitic, pe fondul unor transformări politice și economice complexe interne. Resurgența Rusiei în secolul 21 a provocat o mulțime de noi conflicte.

 

Campania de dezinformare a Rusiei în vederea discreditării Uniunii Europene are o importanță strategică în combaterea expansiunii UE, mai ales că Rusia nu dispune în acest sens de alte instrumente - economice sau politice

 

Politica europeană de vecinătate (în mod concret, Parteneriatul Estic) rămâne a fi miezul disputei geopolitice dintre UE și Rusia. Extinderea democratică a UE are loc în detrimentul sferei tradiționale de influență a Rusiei, în timp campania de dezinformare a Rusiei întreprinsă cu scopul discreditării Uniunii Europeane are drept scop de importanță strategică contracararea acestei expansiuni a UE. Rusia nu are alte instrumente - de pildă, economice sau politice - cu care să poată contesta oferta UE sau pe care să le ofere ca alternativă. Propaganda și agresiunea militară rămân singurele tactici viabile în combaterea extinderii UE în fostele țări CSI, dar și în vederea știrbirii încrederii în UE în rândul cetățenilor statelor membre est-europene.

Moscova caracterizează EaP drept un proiect eșuat de export al modelului politic al UE, insistînd în vederea unor forme alternative de cooperare regională și care să fie coordonate cu RUsia. Cu toate acestea, în orice model de cooperare, UE se va baza pe principiile fundamentale ale democrației liberale, statului de drept, liberalizării economice, sincronizării evoluției pieței și a legislației (așa cum s-a convenit în Acordurile de parteneriat și cooperare) și pe dezvoltarea unei societăți civile active. Aceste precondiții nu pot conveni actualului regim al Rusiei, ceea ce face ca posibilitățile de cooperare să fie foarte reduse.

Orice convergență a celor două sfere de influență în spațiul post-sovietic rămâne foarte puțin probabilă, întrucît Rusia consideră democrația liberală drept o amenințare, iar motove pentru care această percepție s-ar putea schimba în curând, nu există. În acest sens, The Economist a exprimat perfect următoarea teză și anume că "Scopul alegerilor [ruse] nu este acela de a oferi o alternativă lui Putin, ci de a dovedi că de fapt nu există nici una".

Lupta împotriva diviziunii, a discrepanțelor interne și succesul EaP au o mare importanță geopolitică pentru UE și ar trebui tratate ca atare
 
În mod evident, nu există nici o grăbă:  printre misiunile istorice ale Europei și aceea de a a găsi o soliție în privința Rusiei. Cea mai bună strategie ar fi să ajute transformarea treptată a țărilor din Europa de Est de la regimuri oligarhice la democrații liberale cu spectru larg. Însă acest obiectiv nu se aplică doar țărilor Parteneriatului Estic, ci și statelor membre ale UE din Est. Provocarea este una formidabilă: de la democrația neliberală a primului ministru maghiar Viktor Orban, la atacurile asupra independenței judiciare din Polonia, "Berlusconizarea" Republicii Cehe de către miliardarul populist și baron media - Andrej Babis, pînă la acapararea continuă a puterii în România de către un grup corupt de foști ”aparatcici” ai regimului comunist . Mult-dezbătuta diviziune Est-Vest, sau Europa cu mai multe viteze, constituie un subiect ușor de atacat pentru aparatul foarte sofisticat de dezinformare al Rusiei.

Lupta împotriva diviziunii, discrepanțele interne și succesul EaP au o mare importanță geopolitică pentru Uniune și ar trebui tratate ca atare. O compartimentare a relațiilor cu Rusia riscă să trimită semnale greșite și ignoră fundamentele cunflictului cu Moscova.

Postări asemănătoare: Petr Boháček

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace