Neliniștea se strecoară în Germania după eșecul formării coaliției de guvernare

  • Petr Boháček
  • 20.11.2017 23:26

Pe 19 noiembrie, Partidul Liber Democrat (FDP) a pus capăt negocierilor la care au participat mai bine de o lună laolaltă cu conservatorii cancelarului Angela Merkel (CDU / CSU) și cu Verzii.  Respectivul pas aruncă o umbră de incertitudine asupra politicii germane și a agendei de reformă a Uniunii Europene.

Pe lângă agricultura, digitalizarea sau închiderea centralelor electrice pe bază de cărbune, imigrația a constituit principalul obstacol în calea succesului respectivelor tratative. Președintele Frank-Walter Steinmeier urmează să o numească Angela Merkel în funcția de cancelar, iar ea poate încerca, arîndul său, să formeze un guvern minoritar cu sprijinul ad-hoc al Partidului Verzilor sau al Social Democraților (SPD), sau propună noi alegeri în cazul în care Bundestagul va vota să se autodizolve. Alegerile anticipate vor slăbi probabil pozițiile Verzilor și ale Conservatorilor, consolidând-o în același timp pe cea a dreptei populiste - Alternativă pentru Germania (AfD). Eșecul pune de asemenea sub semnul întrebării și soarta cancelarului Angela Merkel. Reformele cruciale ale UE, problema Brexitului, precum și chestiunile ce țin de coeziunea UE se află acum sub presiunea sporită cauzată de incertitudinea ce predomină în cea mai mare economie a Europei, iar în această situație, avîntul căpătat de pe urma alegerii a președintelui francez Emmanuel Macron ar putea să se irosească cu ușurință.

Textul în limba engleză al articolului este disponibil aici.

Postări asemănătoare: Petr Boháček

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace