NATO lansează oficial Brigada multinațională în regiunea Mării Negre

  • Redakce ESJ
  • 30.10.2017 12:18

Luni, la 9 octombrie, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a lansat oficial o brigadă multinațională a NATO, detașată în zona Mării Negre. Scopul creării acestui contingent comun, amplasat la Craiova, a fost acela de a da un răspuns atît răspândirii în regiune a influenței Rusiei, cît și numeroaselor sale exerciții militare în zona Mării Negre.

Unitatea cuprinde aproximativ 4000 de militari, dintre care majoritatea o vor constitui soldații români. Un contingent separat de 900 de soldați americani va coopera îndeaproape cu respectiva forță. La misiune vor participa, de asemenea, soldații italieni, bulgari sau portughezi. Regiunea Mării Negre are o importanță strategică, în special datorită rezervelor sale de petrol. În plus, marea mai constituie și o zonă tampon între Rusia și țările NATO. Crearea unei forțe internaționale este menită
să transmită Rusiei un mesaj clar în legătură cu faptul că, pe de o parte, Alianța este pregătită să apere această regiune, iar pe de altă parte că România se bucură de întregul sprijin al NATO. România menține un nivel înalt de cooperare militară nu doar în cadrul NATO, ci și bilateral - cu SUA. De la aceasta din urmă, statul român intenționează să achiziționeze, de pildă, sisteme de apărare antirachetă Patriot, sau avioane de luptă F-16. Președintele României, Klaus Iohannis, și-a exprimat sprijinul pentru înființarea acestei noi forțe a NATO și a solicitat creșterea a contribuției României la eforturile Alianței.

 

Postări asemănătoare: Redakce ESJ

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace