Monitorul săptămînal al terorismului și extremismului. 25-31 decembrie

  • Redakce ESJ
  • 4.1.2018 12:59

Ambasada Israelului din Atena, Grecia, a devenit ținta vandalismului membrilor grupului anarhist Rouvikonas, luni, pe 25 decembrie. Dimineața devreme, grupul de anarhiștii care se aflau pe motociclete au turnat vopsea roșie pe zidurile ambasadei și au filmat incidentul. Vandalii au ales ziua Crăciunului pentru săvîrșirea acestui act, deoarece securitatea ambasadei este mai scăzută în această perioadă. Ulterior, grupul a declarat pe internet că motivul a fost exprimarea solidarității față de palestinieni, și eforturile acestora de obținere a independenței și de denunțare oprimăriii lor de către statul Israel.

 

Rusia și spațiul post-sovietic

Miercuri, la 27 decembrie orașul Sankt-Petersburg din Rusia a fost zguduit de explozia unui dispozitiv plantat într-un magazin local, în urma căreia au fost rănite 14 persoane. Două zile mai târziu, așa-numitul Stat Islamic (SI) și-a asumat responsabilitatea pentru atac, dar nu a prezentat dovezi credibile în acest sens. Sâmbătă, la 30 decembrie, Serviciul rus de informații (FSB) l-a reținut pe presupusul atacator, însă mai multe informații obținute în urma interogării sale nu au fost făcute publice până în prezent. Alături de incidentul din 14 decembrie, când FSB a împiedicat un atac terorist planificat asupra Catedralei din Kazan, atentatul din 27 decembrie este un alt exemplu de creștere a activității islamiste în Sankt Petersburg.

 

Orientul Mijlociu și Asia de Sud

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise și alte 84 au fost rănite în timpul atentatelor sinucigașe cu bombă, din fața centrului social și cultural Tebyan, din Kabul, Afganistan, joi, 28 decembrie. Potrivit martorilor oculari, au existat cel puțin doi atacatori sinucigași, unele surse menționând un al treilea. Atacatorii au detonat explozibil în mulțimea de activiști sociali adunați în fața centrului pentru o întâlnire obișnuită. În plus, agenția mass-media AVA, a cărei companie-mamă este finanțată de Iran, își are sediul în clădire. La scurt timp, SI a revendicat responsabilitatea pentru atac.

Unitățile anti-terorism ale poliției turce au efectuat o serie de raiduri paralele împotriva persoanelor suspectate că ar fi membri ai SI sau că ar avea legături cu acesta, în 25 de locuri din Istanbul și Ankara, vineri, 29 decembrie. Potrivit presei locale, 75 de suspecți au fost arestați, dintre care unii intenționau să comită atentate asupra festivităților de Revelion. Întrucît Turcia pune în aplicare măsuri de securitate pentru festivități, la Istanbul au fost mobilizați 40.000 de membri ai forțelor de securitate, iar blocaje rutiere au fost instalate pe drumurile care duc către centrul orașului.

Un atacator care purta o armă automată a ucis 11 persoane și a rănit alte cinci în fața unei bisericii Creștine Copte din Helwan, sudul orașului Cairo, Egipt, vineri, la 29 decembrie. Potrivit martorilor, atacatorul a ucis doi oameni în fața unui magazin copt, iar apoi a încercat să intre în biserică. Potrivit unor surse, atacatorul, care avea legături cu SI, a fost ulterior ucis de către poliție, deși alte voci susțin că a fost rănit și arestat. Creștini copți și Sufiții, care practică o formă mistică a Islamului, sunt deseori vizați de atacurile violente ale SI în Egipt.

Versiunea engleză.

Postări asemănătoare: Redakce ESJ

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace