Germania și Italia adoptă o poziție comună în privința migrației

În cadrul unei întâlniri din 16 februarie de la Roma, premierul italian Paolo Gentiloni și cancelarul german Angela Merkel au accentuat abordarea comună germano-italiană privind migrația, subliniind reducerea fluxului de migranți, lupta împotriva rețelelor de trafic de persoane și repatrierea migranților care sosesc prin Libia, drept realizări ale celor două țări.

Cei doi lideri și-au exprimat, de asemenea, speranța în vederea atingerii unui consens la nivelul UE cu privire la reforma sistemului european de azil, iar la 17 februarie Merkel a declarat că o soluție în acest sens ar trebui găsită până la sfârșitul lunii iunie. Ea a confirmat, de asemenea, atitudinea critică a Germaniei și a Italiei față de țările V4, care refuză să accepte o parte din solicitanții de azil, solicitînd, în schimb, o poziție comună mai strictă privind protejarea frontierei de sud a UE. Dezbaterea privind imigrația a fost reaprinsă de un raport Frontex din 13 februarie, care a arătat că 4.800 de migranți provenind din Africa (de două ori mai mulți decât în decembrie) au sosit în Italia în ianuarie. Eritreenii, pakistanezii și tunisienii se numără printre cele mai numeroase etnii, dar proporția libienilor este și ea în creștere. Migrația se află în centrul campaniei preelectorale pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc în Italia în luna martie și rămâne o problemă acută în Germania, unde un nou guvern este pe cale de a fi format.

Versiunea în limba engleză a acestui articol este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Tomáš Hošek

Postări asemănătoare

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace