Germania nu-și va îndeplini angajamentul față de NATO în ceea ce privește bugetul apărării

  • Cristina Nastasa
  • 20.5.2018 10:23

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a declarat, pe 14 mai, că obiectivul Germaniei este de a-și majora cheltuielile de apărare până la nivelul de 1,5% din PIB până în 2024, în ciuda angajamentului său de a atinge obiectivul NATO de 2% până în acea dată.

Aceasta a fost prima recunoaștere publică de către Germania a faptului că nu își va onora promisiunea, în ciuda numeroaselor reasigurări date de Angela Merkel. O schimbare a retoricii cancelarului însăși a fost observată luni, când ea a afirmat că guvernul său rămâne angajat să lucreze "spre" obiectivul de 2%. Această schimbare de curs  va fi întâmpinată cu frustrare la Washington, întrucât președintele Trump i-a cerut în mod repetat Germaniei să își respecte angajamentele în domeniul apărării. Având în vedere reperul 2024, și presupunând că Trump va câștiga un al doilea termen în 2020, am putea asista la o înrăutățire a relațiilor germano-americane pentru mai mulți ani înainte. Probabil că momentul acestei schimbări de atitudine, ca urmare a retragerii unilaterale a SUA din Planul comprehensiv de acțiune comună (JCPOA), nu a fost ales în mod aleatoriu. Germania ar putea lua în considerare utilizarea angajamentelor asumate de NATO ca o pârghie în relațiile sale comerciale și politico-diplomatice cu Washingtonul, însă această abordare ar putea alimenta tensiuni suplimentare în cadrul Alianței și ar oferi stimulente pentru oponenții NATO de pe ambele maluri ale Atlanticului. Înainte de Summit-ul NATO din iulie, relațiile transatlantice se confruntă cu sciziuni importante.

Versiunea în limba engleză a acestui articol este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Cristina Nastasa

Postări asemănătoare

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace