Prietenia Macron-Trump ascunde serioase divergențe transatlantice

  • Petr Boháček
  • 27.4.2018 11:14

Uitați de îmbrățișarea, sărutul și ținerea de mână dintre președintele francez Emmanuel Macron și omologul său american Donald Trump. Există probleme serioase în spatele acestei relații.

Confruntarea dintre Macron și Trump în privința acordului cu Iranul este o confruntare între cele două părți ale noului spectru politic, dintre globalizare și localism, protecționism și liber schimb, valori conservatoare și pragmatice, dar liberale.

 

UE îl susține în mare parte pe Macron ca ultima sa speranță în a trata cu Trump.

 

Este mult mai ușor pentru Franța să discute cu administrație americană, deoarece și-a bazat politica transatlantică pe independență și autonomie pentru o vreme. În timp ce nu se sfiește în a sublinia diferențele mari în multe privințe, încrederea în sine a lui Macron funcționează în raport cu Trump. Președintele american poate simți că are de-a face cu probleme bilaterale, permițându-i lui Macron să obțină mai multe concesii din partea superputerii mondiale. Dar nu vă înșelați, UE se află în mare parte în spatele Macron, ca ultima sa speranță în a trata cu Trump. Abordare moralizatoare a Angelei Merkel nu îl va convinge Trump în multe privințe.

Divergența transatlantică nu se referă doar la războiul comercial. Problema este acordul cu Iranul. Miza este ordniea internațională condusă de Occident. Negocierea înțelegerii nucleare iraniene în format multilateral, incluzând China și Rusia, dar orchestrată în principal de către Occident, a fost proces dificil și complex, care a durat trei ani și a marcat unul dintre cele mai mari succese diplomatice. Sancțiunile economice au fost revocate în schimbul suspendării programului nuclear al Iranului. Evident, acordul este departe de a fi perfect, avînd în vedere faptul că la mijloc se află mai mulți actori, mai multe interese și mai multe concesii. Ideea că alte probleme ar putea fi incluse, fie că este vorba de apărare balistică, de politica din Orientul Mijlociu sau de clauza de caducitate, ar face imposibilă negocierea. Ministrul iranian de externe, Javad Zarif, a subliniat că Statele Unite nu respectă acordul și dacă Washingtonul se va retrage, n-ar avea nici un sens ca iranienii să accepte o înțelegere nouă, mai severă și mai complexă. Un asemenea pas ar trimite, de asemenea, un semnal foarte prost Coreei de Nord, dacă aceasta ar lua în considerare vreodată un acord similar cu SUA.

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif (D) îl întâmpină pe omologul său francez, Jean-Yves Le Drian (S), la Teheran, Iran, 05 martie 2018. Rapoartele arată că Le Drian vizitează Teheranul pentru discuții care se așteaptă că vor aborda preocupările internaționale asupra programului Iranului de rachete balistice precum și eforturile de menținere a Planului Comprehensiv de Acțiune Comună 2015, sau a acordului nuclear al Iranului. Drepturi de autor: profimedia.cz

 

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif (D) îl întâmpină pe omologul său francez, Jean-Yves Le Drian (S), la Teheran, Iran, 05 martie 2018. Rapoartele arată că Le Drian vizitează Teheranul pentru discuții care se preconizează că vor aborda preocupările internaționale asupra programului Iranului de rachete balistice precum și eforturile de menținere a Planului Comprehensiv de Acțiune Comună 2015, sau a acordului nuclear al Iranului. Drepturi de autor: profimedia.cz

O întrebare critică rămâne dacă Occidentul continuă să dețină pârghiile care îi vor permite să preseze Iranul pînă la asemenea extreme. Sigur, comportamentul Iranului în Orientul Mijlociu și în special legătura sa cu Rusia sunt principalele motive pentru care războiul din Siria continuă. Dar portretizarea țării ca sursă de instabilitate globală, asemănătoare cu imaginea axei răului a lui George W. Bush, nu poate fi în discuție. Iranul nu are nici măcar puterea economică și militară sau stabilitatea politică pentru a deveni un hegemon regional. Israelul este protejat și înarmat de SUA, la fel ca și țările din Golf, inclusiv regimul radical, care încalcă drepturile omului, dar bogat în petrol, al Arabiei Saudite. Invaziile americane care au înconjurat Iranul cu trupele americane în Irak și Afganistan au reamintit în mod logic intervențiile Washingtonului din timpul Războiului Rece sau de regimul autoritar susținut de SUA, a cărui răsturnare constituie principala sursă de legitimitate și sprijin a sprijinului public al actualului guvern teocratic. Având în vedere acest lucru, forța aeriană slabă face programul balistic iranian chiar mai important.

 

La un moment dat, va exista un impas în care Europa, centrată în jurul diplomației și multilateralismului, va considera rezonabil să facă unele concesii.

 

Este logic ca Franța și Europa să se grăbească să răspundă preocupărilor Statelor Unite cu privire la Teheran. Dar dezacordul asupra înțelegerii este una dintre cele mai dramatice neînțelegeri cu americanii și care vine în perioade extrem de turbulente de recesiune geopolitică, evidențiate de tensiunile cu Rusia din timpul Războiului Rece, creșterea puterii Chinei, recesiunea comerțului mondial și o nouă serie de provocări care necesită răspunsuri globale. Europa și Macron pot avea succes în a-i promite lui Trump că vor acționa hotărât și vor presa Iranul pe alte fronturi, dar întrebarea este dacă Iranul se poate baza pe China și pe Rusia să riposteze și să-și păstreze poziția. La un moment dat, va exista un impas în care Europa, centrată pe diplomație și multilateralism, va considera rezonabil să facă unele concesii. Dar „America În primul rând”, realpolitikul unilateral al administrației actuale din SUA nu va face acest lucru. Acesta este punctul în care perspectivele divergente ale politicii externe de peste Atlantic se pot confrunta cu adevărata problemă. Cu noii-numiți, Mike Pompeo și John Bolton, cunoscuți pentru atitutdinea lor dură față de Iran, actorii moderați în dinamica politicii externe a SUA, Nikky Haley și James Mattis, vor fi depășiți numeric.

Șeful Statului Major John Kelly (S) și consilierul pentru securitatea națională, John Bolton, privește cum, în calitate de președinte al SUA, Donald Trump vorbește în timpul unui dejun de lucru cu prim-ministrul japonez Shinzo Abe, la proprietatea Mar-a-Lago a președintelui, din Palm Beach, Florida, la 18 aprilie 2018. Drepturi de autor: profimedia.cz

 

Relațiile transatlantice se pot rupe indiferent de cât de mult se uită Macron și Trump unul în ochii celuilalt

 

Pentru Europa, este tot mai important să protejeze și să promoveze multilateralismul. Pentru UE, o putere soft care se prijină pe instrumente economice și diplomatice, în absența puterii militare, orice alternativă ar însemna  sinucidere. După cum semnalează Sigmar Gabriel: "Europa vegetariană are o viață dificilă în lumea carnivorelor". În mod similar, puterea mondială a Statelor Unite s-a bazat pe faptul că interesele lor naționale principale s-au aliniat cu cele ale aliaților din Europa și Asia. Acest lucru nu se aplică administrației actuale care se îndepărtează de politica externă orientată spre valori către una bazată pe realpolitik. Relațiile transatlantice se pot rupe indiferent de cât de mult timp se uită Macron și Trump unul în ochii celuilalt. Dacă se vor rupe relațiile transatlantice, ordinea globală condusă de Vest se încheie.

Versiunea în limba engleză a acestui articol este disponibilă aici.

Postări asemănătoare: Petr Boháček

Postări asemănătoare

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace