Diviziunile est-vest afectează Cooperarea Structurată Permanentă

Lansarea Cooperării Structurate Permanente (PESCO) este prevăzută pentru începutul anului 2018. Până în prezent, PESCO reprezintă cea mai semnificativă și simbolică inițiativă europeană de integrare în domeniul apărării. Aceasta constituie un prim pas-cheie în vederea unei posibile sincronizări a culturilor de securitate la nivelul statelor UE. Cu toate acestea, respectivele ambiții oglindesc și dificultăți, iar diviziunile dintre est și vest pot să reducă cu ușurință din impactul inițiativei.

PESCO se încadrează în ambițiile Strategiei Globale a UE (EUGS - 2016) de atingere a obiectivului autonomiei strategice. Ce anume presupune respectiva definiție rămâne o problemă. Planul de implementare a EUGS în domeniul securității și apărării prevede numeroase capacități militare pe care UE ar trebui să și le construiască, însă alegerea și dezvoltarea lor încă depinde de consensul și decizia statelor membre. În consecință, nu există un obiectiv explicit al autonomiei strategică a UE, iar respectivul obiectiv  nu include apărarea teritorială. Aceasta constituie o problemă care provoacă riscul ca eforturile din prezent de integrare în domeniul apărării să se concentreze în primul rând asupra capacităților de gestionare a crizelor. Sub conducerea franco-germană, aceasta înseamnă o concentrare mai strategică asupra Africii de Nord. O astfel de problemă se înscrie perfect în situația dată de decalajul Est-Vest decalajul est-vest la nivelul UE, între țări precum Italia și Franța, care prioritizează agenda sudică concentrată asupra Africii sau a Orientului Mijlociu și statele membre est-europene care consideră revizionismul istoric rusesc ca pe o chestiune de care depinde supraviețuirea lor națională.

Flexibilitate pentru incluziune

Întrucît este o inițiativă bazată pe proiecte, există speranța că PESCO va oferi foarte multă flexibilitateDin cele 30 de proiecte diferite despre care se discută în prezent, se așteaptă ca inițiativa să demareze cu zece. Pentru a atrage cât mai multe state membre posibil, acestea vor varia în ce privește anvergura, ambițiiile, regiunile vizate, sau obiectivele strategice.



Fără o definiție a autonomiei strategice înseamnă că este într-adevăr dificil să se prioritizeze și să se cuantifice proiectele PESCO.

Grandioasele obiective franco-germane de integrare pot fi privite ca neatractive în Est - de la Varșovia care rămâne sceptică față de Politica de securitate și apărare comună a UE și consideră NATO drept singura sa pavăză reală împotriva Rusiei,  și pînă la Budapesta care are dificultăți în a-și asigura o finanțare corespunzătoare a armatei. PESCO trebuie să fie cât mai incluziv posibil pentru a evita disensiuni suplimentare în Uniune. Statele mai mici  ar trebui să aibă nu doar posibilitatea de a-și personaliza propriile proiecte în funcție de obiectivele și resursele proprii, dar ar trebui, de asemenea, să fie incluse într-o anumită măsură în cele mari și ambitioase pentru a evita astfel de diviziuni.

Cooperarea structurată permanentă este un început bun, dar limitat. Fără o definiție a autonomiei strategice înseamnă că prioritizarea și cuantificarea proiectelor PESCO va fi cu adevărat dificilă.

Totul începe cu industria de apărare

Nu există nicio îndoială că, cooperarea industriilor din domeniul apărării, dezvoltarea în comun a tehnologiilor, instruirea sau achizițiile vor aduce beneficii imense și care nu se vor limita doar la apărare. După cum investițiile masive în dezvoltarea tehnologiilor militare au pus bazele Silicon Valley, o bază industrială integrată de miliarde de euro ar putea face același lucru și pentru Europa.

Aici trebuie să spunem din nou că industria de apărare din Europa de Est se confruntă în prezent cu riscul de a rămîne în urmă. Acest risc își găsește reflectarea în întrebarea pentru ce vor fi cheltuiți cele cinci miliarde de euro, bani alocați anual pentru investiții în domeniul apărării, dar și 90 milioane de euro pentru cercetare din partea Fondului european pentru apărare. Pentru industria de apărare a țărilor mai mici din Europa de Est, marile proiecte franco-germane, cum ar fi dezvoltarea unor capacități de luptă lasol, artilerie, nave maritime, precum și avioane de luptă, ar putea să le depășească capcitățile, mai ales în lumina concurenței cu giganții occidentali din sfera apărării (posibila implicare poloneză în producția unui tanc franco-german ar trebui privită mai degrabă ca o excepție). Cu toate acestea, includerea lor la o scară mai mică în lanțurile de aprovizionare a marilor proiecte este crucială.

 

Eșecul de a integra pe deplin industriile post-comuniste de apărare în sistemul de finanțare al UE și în baza europeană a industriei de apărare, le-ar lăsa, probabil, necompetitive.

 

Industriile de apărare post-comuniste continuă să-și revină în urma prejudiciilor cauzate de dezintegrarea Pactului de la Varșovia, privatizările ce i-au urmat și influxul de capital străin din anii 1990. În consecință, cooperarea transfrontalieră în domeniul apărării a fost în trecut împiedicată de preocupări protecționiste. Mai mult, achizițiile de arme din Statele Unite tind să fie utilizate și ca instrument de politică externă. Aceste obstacole trebuiesc depășite. Eșecul industriei de apărare postcomuniste de a se integra pe deplin în sistemul de  finanțare al UE în domeniul apărării și în baza industriei europene a apărării ar putea să le lase necompetitive și la periferia integrării europene în domeniul apărării.

Cultura strategică

Nu este deloc surprinzător faptul că președintele francez Emmanuel Macron a solicitat în luna septembrie instituirea unei forțe europene de intervenție, deoarece acest pas ar corespunde în mod explicit intereselor Parisului în sud. Între timp, interesele germane în domeniul integrării UE în sfera apărării sunt considerate ca fiind politice, conduse de Ministerul său de Externe pentru a promova integrarea și credibilitatea Uniunii Europene, în timp NATO și apărarea colectivă rămân în continuare nucleul politicii de securitate germane. Este probabil că Berlinul va acționa într-o manieră incluzivă. Cu toate acestea, divergențele în ce privește sintagma „autonomiei strategice” din EUGS vor rămâne. Cel puțin pentru moment.



PESCO are potențialul de a călăuzi UE pe calea convergenței strategice printr-un spectru larg de proiecte care să acomodeze toate statele membre.

PESCO poate servi drept vehicul și angajament pentru alte programe de integrare în domeniul apărării, mai ales dacă va fi legată de Revizuirea Anuală Coordonată a Apărării (CARD), sau de Planul de Dezvoltare a Capabilităților (CDP) gestionat de Agenția Europeană de Apărare (EDA). În trecut, statele membre s-au abținut să pună la dispoziția EDA fonduri mai mari sau să-i confere vreun mandat de întreprindere a marilor proiecte de importanță strategică. Flexibilitatea și formatul național al PESCO par a constitui o platformă mai bună pentru realizarea acestor scopuri. Acesta poate fi un pas cheie pentru promovarea unei culturi a securității comune prin sincronizarea planificării în domeniul apărării și a consolidării capacităților.

În cazul în care integrarea europeană la nivelul apărării își asumă angajamente mai mari, trebuie să se asigure că autonomia strategică servește drept o umbrelă pentru interesele, capacitățile și ambițiile naționale ale statelor membre. PESCO are potențialul de a călăuzi UE pe calea convergenței strategice printr-un spectru larg de proiecte care să acomodeze toate statele membre. Gradul de incluziune va rămâne principala condiție prealabilă pentru sincronizarea culturilor de securitate. Numai atunci se poate ajunge la o definiție mai concretă și comună a conceptului de autonomie strategică atît în vest, cît și în est.

Postări asemănătoare: Petr Boháček

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace