Africa are nevoie de miliarde, iar punctele de control ar trebui să fie în Ciad și Niger, potrivit unui expert în migrație

  • Tomáš Hošek
  • 24.12.2017 17:03

Migrația înspre Italia a scăzut în acest an, datorită unui acord dintre Italia și grupurile armate din Libia. Întrucât numărul de rapoarte privind creșterea comerțului cu sclavi, exploatarea refugiaților, condițiile dure pentru migranți sau lipsa de transparență a fondului UE Africa Trust au crescut, UE, ONU și Uniunea Africană au convenit să creeze un fond de urgență pentru oprirea fenomenului traficului cu persoane. Situația actuală a migrației din Africa a fost subiectul interviului nostru cu Viktor Marsai, un cercetător principal al Institutului Migration Policy, cu sediul la Budapesta. Interviul a fost acordat în contextul forumului anual de securitate internă HOMEAFFAIRS, din Praga (Organizat de European Values Think-tank și Centrul Wilfried Martens pentru Studii Europene).

Anul trecut, Italia a devenit principala poartă de intrare pentru migranții care traversează Mediterana spre Europa; cu toate acestea, influxul de migrați a devenit cotrolabil datorită unui acord încheiat în acest an între Guvernul Italian și Guvernul Libian al Unității Naționale (GLAN). Ar putea asta să însemne că UE este în ciuda tuturor problemelor, capabilă de a apăra eficient frontierele externe ale spațiului Schengen?

Este foarte greu de spus că am reușit să controlăm întreaga procedură. Ce s-a întâmplat de fapt este că UE, Italia și Libia au reușit să deruleze unele negocieri formale și informale, cu scopul de a controla banii și alte active caare sunt - nu direct, ci indirect - furnizate diferitor miliții participante în traficul de persoane în regiunea Sabratha și alte zone de coastă. Deci, am contribuit cu siguranță la diminuarea numărului de persoane care sosesc pe coasta italiană - ăsta e primul motiv. Al doilea motiv este intensificarea activității gărzilor de coastă Italiene și Libiene, acestea bucurîndu-se de asistență din partea Italiei și UE și reușind să oprească imigrația dinspre Marea Mediterană.

A treia problemă ține de contextul general al negocierilor dintre UE și Guvernul Nigerului din 2016, și care au dus la un rezultat similar cu acordul cu Turcia. UE a oferit mai mult de 600 de milioane de euro guvernului Nigerului, iar pe acești bani, autoritățile locale a instruit polițiștii de frontieră, ofițerii etc. În acest an, asistăm la o scădere cu mai mult de 60% a numărului de persoane care traversează Nigerul și Libia.

 

Banii și eforturile recente au contribuit la scăderea numărului de imigranți, dar au generat și noi conflicte armate în Libia

 

Este necesar să distingem aceste subiecte diferite, întrucît eforturile depuse în Niger au efecte pe termen lung. Vedem că există capacități îmbunătățite care nu au existat niciodată înainte; acesta este cu siguranță un fenomen pozitiv. Apoi, avem aceste soluții pe termen scurt, cum ar fi cooperarea periculoasă cu milițiile armate - prin care s-a reușit, pe de o parte, reducerea fluxului de migrație, iar pe de altă parte, au fost generate totuși ciocniri regulate între miliții, ca de exemplu atunci cînd un asemenea grup care primește bani de la guvern, fiind oficial demobilizată și integrată în forțele de securitate libiene, însă este atacat de o altă miliție, care ar dori și ea să facă parte din afacere.

Pe scurt, banii și recentele eforturi au contribuit la scăderea numărului migranților, dar au și favorizat izbucnirea de noi confruntări armate în Libia. Aceste soluții pe termen scurt sunt cel puțin discutabile.

Acordul Italia-Libia se sprijină pe rațiuni similare, de altfel ca și acordul anterior dintre Germania și Turcia, care a contribuit la reducerea migrației prin Marea Egee și mai departe - prin așa-numita rută balcanică. Am putea interpreta acești pași în sensul unui transfer, din partea UE, a responsabilității pentru problema migrației către țările instabile și nedemocratice? Este această atitudine sustenabilă pe termen lung?

Aceasta este o întrebare importantă, existând numeroase critici ale acestui acord. Acordul cu Libia este foarte diferit de cel cu Turcia, care este foarte transparent și prin urmare putem și despre ce este vorba. În cazurile UE-Libia și Italia-Libia există acțiuni care sunt, de fapt, în spatele liniei vizibile - nu vorbim de declarații explicite, ci mai degrabă implicite. După cum ați menționat, cea mai mare problemă constă în faptul că Libia este un stat fragil, spre deosebire de Turcia, care este încă un stat stabil sau cel puțin un stat ce funcționează. În ultimii doi sau trei ani, actorii străini au încercat să stabilizeze viața politică din Libia și să formeze un guvern al unității naționale pentru a contribui la procesul de stabilizare al țării. Aceste eforturi au eșuat sau cel puțin, pe termen lung, au fost întârziate.

 

Nimeni nu știe ceea ce înțelegem prin termenul "hotspots", dar planul este crearea acestor facilități în Ciad și Niger

 

Am asistat recent la un summit la Paris între unii dintre cei mai importanți membri ai UE și guvernele din Libia, Niger și Ciad, deci există eforturi clare pentru a face față acestei situații. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor au acceptat că nu este posibil să-i aducă pe toți înapoi în Libia și să formeze așa-numitele hotspoturi. Și, deși nimeni nu știe ce înțelegem prin acest termen, planul este înființarea lor în Ciad și Niger, deoarece ambele țări au guverne funcționale, plus există acordul deja menționat dintre UE și Niger.

Prin urmare, instituim aceste puncte unde migranții pot să solicita azil și să treacă prin întregul proces de depunere a cererilor; astfel îi putem împiedica să ajungă în Libia și să facă călătoria periculoasă prin deșertul Sahara. Apropo, știm deja că de două sau chiar trei ori mai mulți oameni au murit în Sahara decât în Marea Mediterană. Prin urmare, presupunerea mea este că UE încearcă să construiască un "cordon sanitar" pentru a proteja frontiera Schengen, dar nu în Libia, lucru care ar putea provoca critici umanitare, ci în Niger și Ciad, pentru că pare mult mai simplu.

Ați menționat deja hotspot-urile care fac obiectul următoarei mele întrebări: Când vorbim despre o soluție stabilă pentru criza migrației, ar putea fi aceasta realizată prin crearea acestor hotspot-uri mari în afara teritoriului UE, care ar fi finanțate de statele membre ce vor putea decide care și cîte anume vor ajunge în Europa? Sunt realiste așteptările ca Europa să implementeze, de exemplu, ceva asemănător mult-discutatului modelul de politică de imigrație al Australiei?

Problema este că nimeni nu știe ce se înțelege în diferite țări prin termenul "hotspoturi". Pe de o parte avem de exemplu Germania care dorește să stabilească hotspot-uri doar ca centre de sprijin pentru migranți, pe de altă parte sunt acele centre care există în cadrul acordului UE-Turcia, unde ,imigranții trebuie să completați o cerere fără de care vor fi trimiși înapoi. Dar, în general, cred că întreaga procedură merge în direcția acestor hotspot-uri care funcționează ca porți principale de intrare în Europa, unde aceste aplicații pot fi procesate, iar statutul migranților poate fi decis.

 

Statele membre doresc să oprească imigrația necotrolată, fenomen în cadrul căruia nimeni nu știe cine vine și persistă impresia că obținerea statutului de azil este aproape un drept automat

 

Conform Convenției de la Geneva, refugiații dețin în mod legal dreptul de a obține statutul de azil; majoritatea persoanelor care încearcă să ajungă în Europa prin această pe cale mediteraneană sunt totuși migranți economici, iar statele nu sunt obligate să îi accepte (ONU declară că până la 80% dintre toți migranții sunt economici). Numărul exact al persoanelor blocate în Libia nu este clar, variind între 800 000 și 1,5 milioane de migranți, însă printre aceștia există cu siguranță doar un mic procent de persoane care au dreptul de a obține statutul de azil. Ceea ce simt este că Europa nu este împotriva imigrației, căci dacă privim tendințele demografice ale continentului, vedem că avem o mare problemă. Ceea ce doresc statele membre UE, cred eu, este să pună capăt imigrației ilegale. Când nimeni nu știe cine vine, iar a veni aici și a obține azil pare a fi un drept automat.

În 2015, a fost creat Fondul Fiduciar de Urgență UE-Africa, în scopulul reducii migrației în masă din Africa în Europa. În opinia dumneavoastră, unde ar trebui să fie canalizate resursele din acest fond, pentru a fi utilizate cât mai eficient?

Ei bine, în primul rând, cred că acest fond ar trebui să câștige o loterie pentru a obține mult mai mulți bani. Deși crearea acestui fond a fost o mare realizare (împreună cu ideea germană a unui "Plan Marshall pentru Africa" etc.), dacă suntem sinceri trebuie să admitem că este greu de imaginat să reușim să obținem un succes semnificativ prin aceste 3 miliarde de euro pe continentul african cu 1,3 miliarde de locuitori, ținând seama de nivelul de trai și de PIB-ul pe cap de locuitor. Da, dezvoltarea este importantă și trebuie să subliniem faptul că suntem norocoși deoarece majoritatea oamenilor din Africa Sub-Sahariană nu doresc să părăsească continentul - aceasta este vestea bună. Vestea proastă, și este suficient ca în acest sens să aruncăm o privire asupra cifrelor, aceste proceduri pe termen lung de stabilizare a țărilor africane de sporirie a ajutorului pentru dezvoltare, precum și utilizarea acestor bani constituie sarcini uriașe. Ele ar putea da rezultate într-un deceniu, sau chiar mai târziu.

 

Trebuie să fim conștienți de faptul că dezvoltarea [Africii] va costa pînă la urmă nu zeci, ci sute sau mii de miliarde de dolari

 

Prima sarcină pentru Europa, pe lângă acest proiect de dezvoltare robust, este de a închide poarta din Libia. Aceste procese din fragilele state sub-sahariene, demografice, de suprapopulare, precum și schimbările climatice, în mod evident, nu au început în urmă cu trei ani, ele fiind descrise și examinate dinn anii ‘80. Ce s-a schimbat? Poarta din Libia este deschisă, iar oamenii vin. Deci, mai întâi ar trebui să închidem într-un fel Libia, iar dacă nu Libia, atunci țările din sud cum ar fi Niger-ul și Ciad-ul. Numai după aceea ne putem gândi la întregul proiect strategic, dar trebuie să fim conștienți de faptul că va costa zeci, ci sute sau mii de miliarde de dolari.

Fiind cercetător în domeniul fluxurilor de migrație din Africa, cum percepeți perspectivele pesimiste vorbind nu doar de sute de mii, ci și milioane de africani care ar putea începe să se deplaseze mai departe spre nord datorită, printre altele, schimbărilor climatice? Ar putea Europa să facă față unei astfel de probleme majore?

Nimeni nu știe care ar fi cifrele exacte. Există un nou raport care spune că până la cincizeci de milioane de oameni își pot părăsi casele și se pot îndreaptă spre Europa, dar cred că este prea apocaliptic și pesimist. Cu toate acestea, realitatea este că sute de mii, dacă nu milioane de oameni încearcă să ajungă în Europa. Cred că adevărata întrebare este cum putem gestiona această mobilitate. Trebuie să ținem cont de faptul că milioane de africani lucrează deja în Europa, fie că se află în poziții medii sau la nivel superior. Deci, exodul de creiere din Africa deja se profilează.

Când vorbim despre migrație, vorbim, pe de o parte, de migrația necontrolată, care este și o amenințare la adresa securității, pentru că nimeni nu știe cine vine, iar pe de altă parte, de exodul creierelor, o chestiune mai degrabă economică. Prin urmare, impresia mea este că, pentru ca Europa să controleze acest fenomen, trebuie să înțelegem mai întâi ce provoacă migrația, să reducem migrația ilegală și să punem accentul pe migrația obișnuită. Pe de altă parte există și raționamentul anterior conform căruia avem nevoie de miliarde de dolari pentru a îmbunătăți situația din statele africane, dar este nevoie de multe eforturi și mult timp pentru în acest sens. O soluție simplă nu există.

Viktor Marsai la Conferința HOMEAFFAIRS. Drepturi de autor Evropské hodnoty.

 

O parte semnificativă a migranților africani ce vin pe Marea Mediterană o constituie persoane care provin din Niger, una dintre cele mai dinamice țări în curs de dezvoltare din Africa și baștina unui procent mare din populația africană. Ar putea fi considerat Niger-ul un fel de bomba cu ceas de care Europa ar trebui să fie mai preocupată?

Nu cred că Niger-ul se află într-o poziție specială. Fiecare țară din vecinătate are propriile sale particularități. Analizând tendințele demografice, indiferent dacă este vorba de Nigeria, Niger, Somalia sau orice altă țară, vedem că diferențele nu sunt atât de mari și nu putem fi prea optimiști cu privire la niciuna dintre ele. Cea mai mare provocare, și care este întotdeauna o schimbare majoră, ține de instabilitatea politică. Problema este că, atunci când un stat se prăbușește, generează un flux de migranți, aproape imediat. Aceasta ar putea fi o problemă. În ceea ce privește populația, Niger rămâne o problemă specifică, ai săi aproape 200 de milioane de locuitori reprezentând aproape o șesime din întreaga populație africană.

O altă dificultate este guvernarea necorespunzătoare: există tensiuni uriașe între partea de nord și cea de sud a țării ... guvernele corupte și dinamica continuă a populației ar putea deveni astfel o bombă cu ceas, dar putem spune același lucru despre multe alte țări din regiune, de exemplu Republica Democratică Congo. Pe termen lung, Niger ar putea deveni o provocare imensă pentru noi. Acesta este situat aproape în mijlocul Saharei de Sud și rata de fertilitate este mai mare de șapte. Conform estimărilor ONU, Nigerul se va număra printre primele zece cele mai populate țări până la sfârșitul acestui secol, în ciuda faptului că este situat la marginea deșertului. Aceasta este cu siguranță o problemă îngrijorătoare.

 

Rețelele criminale sunt mai raționale, mai interconectate și utilizează portofolii diferite ca și companiile multinaționale

 

Nu în ultimul rând, cu câteva zile în urmă, CNN a prezentat un raport din Libia cu privire la afacerile ilegale, din prezent, cu migranți, care se vând la un fel de licitații de sclavi. Considerați criza migrației, după cum o vedem astăzi, drept un factor contribuitor la extinderea fenomenului sclaviei moderne?

Desigur, a contribuit. Este o problemă foarte sensibilă, deoarece toți experții știu că acest comerț cu forța de muncă a fost prezent de la căderea statului, iar în multe țări Sub-Sahariene încă există sclavia. Din păcate, nu este nimic nou. Rețelele criminale sunt mai raționale, mai interconectate și folosesc portofolii diferite, cum ca și companiile multinaționale. Există rapoarte din partea mai multor think-tank-uri africane despre suprapunerea fenomenelor traficului de arme, a traficului de droguri, a traficului de ființe umane și, uneori, a negoțului cu luptători. Aceste grupuri organizate formează astfel rețele și sunt bazate pe o gândire de afaceri. Dacă oamenii pot lucra pentru a crea profit, ei vor fi puși să facă asta. Dacă nu, ei sunt inutili - pot fi uciși sau vânduți ca mercenari milițiilor din Libia sau ca donatori de organe pentru piața neagră... Ceea ce este cu adevărat șocant în raportul CNN este prețul sclavilor, în jur de 400 de dolari, iar potrivit altor rapoarte, oamenii pot cumpăra și copii mici pentru aproximativ 20 de dolari. Acest lucru este și mai devastator.

Viktor Marsai, cercetător principal la Institutul Migration Policy din Budapesta. Principalele sale domenii de cercetare se concentrează pe tendințele migrației din continentul African și pe aspectele legate de securitate ale migrației.

Postări asemănătoare: Tomáš Hošek

Parteneri

Tento web používá k analýze návštěvnosti soubory cookie. Používáním tohoto webu s tím souhlasíte. Další informace